Clasa Viitorului. Pedagogie Digitală

Casa Corpului Didactic Sălaj s-a alăturat anul trecut consorțiului condus de Asociația Edu Apps, și participă la proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul apelului: Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, cod ID_19. Proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” are ca obiectiv dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală ale profesorilor, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare și pentru a crește calitatea educației. Ne bucurăm să sprijinim cadrele didactice din județul Sălaj în dezvoltarea competențelor digitale necesare pentru integrarea tehnologiei în educație. Până în prezent, la nivelul județului Sălaj s-au constituit 10 de grupe de cursanți, cu aproximativ 345 de profesori care participă la programul de formare.Cursurile sunt organizate pe niveluri de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial și liceal) și vizează, în special, cadrele didactice din mediul rural și din zonele defavorizate, oferindu-le acces la resurse și competențe digitale esențiale. Ce beneficii au profesorii în cadrul programului de formare? Cursuri practice, acreditate (25 de credite – nivel Intermediar, 30 de credite – nivel Avansat), susținute de formatori experți. Acces la un program de mentorat post-formare, ateliere pedagogice și masterclassuri online. Posibilitatea de a crea materiale interactive captivante și de a valorifica Inteligența Artificială în procesul de predare. Vor face parte dintr-o comunitate profesională extinsă, cu 15.000 de profesori implicați la nivel național. În plus, peste 8.000 de resurse educaționale deschise multimedia vor fi dezvoltate pentru a susține calitatea actului educațional în școlile din România! Proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” finanțat de Uniunea Europeană prin „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”, a luat punctaj maxim de 100 de puncte la evaluarea calitativă și se desfășoară în perioada 21.10.2024 – 31.03.2026, valoarea totală a proiectului fiind de 65.146.935,44 lei, iar valoarea finanțată din PNRR este de 59.619.600 lei. În parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Universitatea din București, și sprijinul cadrelor din Casele Corpului Didactic din 11 județe (Bacău, Constanța, Covasna, Harghita, Ilfov, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui), Asociația Edu Apps se va asigura că acest proiect va avea un impact important în dezvoltarea competențelor digitale în rândul cadrelor didactice din România. Pentru mai multe informații despre proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, vă rugăm să ne contactați la [pd@eduapps.ro / 021 9996] sau să vizitați https://pedagogiedigitala.clasaviitorului.ro/. „PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE” https://mfe.gov.ro/pnrr/ https://www.facebook.com/PNRROficial/ Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. #EduApps #PedagogieDigitală #ClasaViitorului #ClasaViitoruluiPedagogieDigitala #SustinClasaViitorului
Proiecte CCD Sălaj la Radio România Actualități

Vineri, 14 februarie 2025, în cadrul emisiunii Smart Box de la Radio România Actualități, directorul CCD Sălaj – prof. Marius-Mirel Matyas a vorbit despre proiectul de pedagogie digitală ce urmează să demareze la nivelul județului Sălaj. ”𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐏𝐞𝐝𝐚𝐠𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐃𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐚̆” este proiectul finanțat prin PNNR, implementat de un consorțiu condus de Asociația EduApps, iar CCD Sălaj este partener alături de alte 10 CCD-uri din țară dar și de universități de prestigiu: Universitatea București și Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Puteți asculta interviul acordat jurnalistului Adrian Lungu, în emisiunea din data de 14.02.2025, începând cu minutul 5.50.
Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală

𝐂𝐚𝐬𝐚 𝐂𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐢𝐝𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜 𝐒𝐚𝐥𝐚𝐣 are plăcerea de a vă invita să participați la cel mai important proiect de formare a cadrelor didactice din România. Suntem parteneri în cadrul “𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐏𝐞𝐝𝐚𝐠𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐃𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐚̆” alături de 13 alte instituții din România cu excelentă reputație în acest domeniu. Proiectul pentru cursul 𝗖𝗹𝗮𝘀𝗮 𝗩𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 a luat punctaj maxim de 100 de puncte la evaluarea calitativă și a fost selectat în vederea finanțării (în cadrul apelului PNRR: Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar). 𝟭𝟱.𝟬𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗱𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗱𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰𝗲 din toate nivelurile (preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal) vor beneficia de formare profesională gratuită, în care vor putea aprofunda cunoștințele de utilizare a tehnologiei în educație și genera resurse educaționale cu ajutorul Inteligenței Artificiale. C̲u̲n̲o̲ș̲t̲i̲n̲ț̲e̲ ̲p̲r̲a̲c̲t̲i̲c̲e̲,̲ ̲a̲p̲l̲i̲c̲a̲b̲i̲l̲e̲ ̲i̲m̲e̲d̲i̲a̲t̲ Cursurile de formare sunt practice iar accesul la aplicațiile învățate la curs este imediat, deoarece prin proiectul Clasa Viitorului (disponibil gratuit pentru școli) aveți deja activate și configurate toate licențele în școala unde activați! În plus, veți primi suport și mentorat pe termen lung pentru utilizarea la clasă a competențelor dobândite. C̲u̲r̲s̲u̲r̲i̲ ̲r̲e̲c̲u̲n̲o̲s̲c̲u̲t̲e̲ ̲i̲n̲t̲e̲r̲n̲a̲ț̲i̲o̲n̲a̲l̲,̲ ̲î̲n̲d̲r̲ă̲g̲i̲t̲e̲ ̲d̲e̲ ̲p̲r̲o̲f̲e̲s̲o̲r̲i̲ În jur de 4000 de absolvenți au apreciat calitatea și cunoștințele practice dobândite prin cursurile Google din acest proiect, precum și răbdarea formatorilor. Pe lângă atestatul de formare la final de curs se poate dobândi în urma unei examinări independente un certificat recunoscut internațional Google Educator. A̲l̲e̲g̲e̲ț̲i̲ ̲î̲n̲t̲r̲e̲ ̲d̲o̲u̲ă̲ ̲n̲i̲v̲e̲l̲u̲r̲i̲ ̲d̲e̲ ̲d̲i̲f̲i̲c̲u̲l̲t̲a̲t̲e̲ ̲a̲d̲a̲p̲t̲a̲t̲e̲ ̲n̲e̲v̲o̲i̲l̲o̲r̲ ̲/̲ ̲e̲x̲p̲e̲r̲i̲e̲n̲ț̲e̲i̲ 𝐍𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐫: Obțineți 25 de credite, perfect pentru cei care doresc să își consolideze cunoștințele și abilitățile existente. 𝐍𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐀𝐯𝐚𝐧𝐬𝐚𝐭: Acumulați 30 de credite, ideal pentru cei care doresc să își ducă competențele la următorul nivel și să devină experți în domeniu. Î̲n̲c̲e̲p̲e̲r̲e̲ ̲i̲m̲e̲d̲i̲a̲t̲ă̲ ̲d̲i̲n̲ ̲t̲o̲a̲m̲n̲ă̲ Cursurile sunt deja acreditate, așadar primele grupe pot începe fără întârziere. Acest lucru permite unității dvs. de învățământ să beneficieze rapid de toate avantajele educației de calitate, iar profesorilor sa își dezvolte competențele începând chiar din această toamnă. L̲o̲c̲u̲r̲i̲ ̲l̲i̲m̲i̲t̲a̲t̲e̲ Proiectul Clasa Viitorului a fost implementat cu succes în peste 85% din unitățile de învățământ din România, iar acest lucru înseamnă că peste 150.000 de profesori au acces la aplicațiile educaționale de care au nevoie la clasă. Cum numărul maxim de locuri disponibile pe care le avem în acest proiect este de 10 ori mai mic este foarte posibil ca grupele de cursanți să se constituie rapid. De aceea vă recomandăm să vă înscrieți cât mai rapid pentru a prinde loc. 2̲ ̲f̲o̲r̲m̲a̲t̲o̲r̲i̲ ̲l̲a̲ ̲f̲i̲e̲c̲a̲r̲e̲ ̲g̲r̲u̲p̲ă̲ Fiecare grupă beneficiază de îndrumarea a doi formatori specializați: un expert în pedagogie și un expert digital. Această combinație unică asigură o abordare echilibrată, oferindu-vă atât metode didactice inovatoare, cât și competențe digitale avansate, esențiale pentru succesul în mediul educațional modern. A̲v̲a̲n̲t̲a̲j̲e̲ ̲p̲e̲n̲t̲r̲u̲ ̲î̲n̲t̲r̲e̲a̲g̲a̲ ̲ș̲c̲o̲a̲l̲ă̲,̲ ̲g̲a̲r̲a̲n̲t̲a̲t̲ Ajutați profesorii din școală să dobândească cunoștințe digitale adaptate propriilor nevoi pedagogice și oferiți școlii oportunitatea de a beneficia de licențe/aplicații/dispozitive în valoare de 200 euro, pentru fiecare cursant. Se va asigura astfel un nivel omogen de pregătire a cadrelor didactice, iar fiecare dintre ele va avea instrumente noi și foarte utile de creare de resurse educaționale, precum și acces la o bază de peste 8.000 de resurse educaționale deschise, conform programei școlare. 𝐈̂𝐍𝐒𝐂𝐑𝐈𝐄𝐑𝐈: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfsp08V6oA…/viewform…