Sari la conținut

Despre noi

CASA CORPULUI DIDACTIC SĂLAJ

SCURT ISTORIC

Casa Corpului Didactic Sălaj este unitatea conexă a învățământului preuniversitar, cu sediul în Zalău, care a fost înființată la 22 martie 1971 și a funcționat la început, în clădirea Liceului Real-Umanist (Teoretic) din Zalău, corpul C.

Printr-o notă telefonică a Ministerului Educației și Învățământului  Casa Corpului Didactic este desființată ca instituție de sine stătătoare, cu începere de la data de 15 octombrie 1986, rămânând să funcționeze, în continuare, numai ca o bibliotecă județeană pedagogică și de documentare pe lângă inspectoratul școlar.

Instituția, fiind absolut necesară s-a reînființat  imediat după evenimentele din decembrie 1989, funcționând și acum, în aceeaşi clădire cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, pe strada care astăzi poartă numele celui care a fost pedagog și om de cultură născut la Șimleu Silvaniei: „Simion Oros”.

Astăzi, Casa Corpului Didactic Sălaj  deţine o bibliotecă, o sală de lectură şi documentare, un cabinet de informare şi documentare, un laborator multimedia destinat cursurilor de formare, o sală de conferinţe și o sală multimodală. În cadrul Casei Corpului Didactic Sălaj, funcţionează Editura „Şcoala Noastră”, sub egida căreia apar diverse lucrări  ştiinţifice de specialitate (auxiliare didactice, dicţionare, monografii etc.).

În perioada de la înființare (1971) până în 1986, încadrarea de la Casa Corpului Didactic (C.C.D.) a avut următoarea structură:
Directori: prof. Ioan HAN (1971-1973), prof. Rudolf MULLER (1973-1979), prof. Ioan ELEC (1979-1980) și prof. Emil TRIF (1980-1986).

Documentariști: prof. Florica Dărăban (1971-1986), prof. Gheorghe Pop (1973), prof. Viorica Nechita (1974) și prof. Ana Cinda (1985-1986).

Bibliotecari: Profesorii: Etelka Zaharia (1973-1980), Florica Cira (1973-1976), Ioan Oros (1976-1986) și Vergilia Stan (1978-1986).
Perioada de după reînființare:
Directori: prof. Maria ȚURCAȘ (1990-2010), prof. Alexandru MUREȘAN (oct. 2010, dec. 2010), prof. Sanda BULGĂREAN (ian. 2011-august 2012), prof. Corina Emilia FORȚ (aug.2012- mai 2020), prof. Gheorghe BANCEA (mai 2020- februarie 2024), prof. Mirel-Marius MATYAS (februarie 2024-în prezent).

Documentariști/Metodiști: prof. Florica Dărăban (1991-1998), prof. Doina Pop (1991-1998), prof. Nicolae Costruț (1991-2004), prof. Maria Bicăzan (2002-2005), Simion Taloș (2002-2005), prof. Mariana Ana Onaci (2005-2008), prof. Anca Angela Avram (Făgărași) (2005-2010), prof. Zamfira Cîmpean (2008-2011), prof. Corina Delia Bumbaș (Gregorovici) (2011-2020), prof. Alexandru Mureșan (2011-2020), prof. Sanda Bulgărean (2005-în prezent), prof. Laura Galvacsy  (2020-2021), prof. Bianca-Monica Matei (2020-în prezent), prof. Lucian-Marius Goga (2021-în prezent). 

Bibliotecari: prof. Reghina Șandor (1990-2005), prof. Tatiana Georgeta Stanca (2006-2010) ing. Rodica Turc (1990-în prezent).

CASA CORPULUI DIDACTIC SĂLAJ

Expoziție La Steaua

MISIUNE

Misiunea Casei Corpului Didactic este de a promova inovatia si reforma in educatie, de a asigura cadrul pentru dezvoltarea personala si profesionala a personalului din invatamantul preuniversitar, in corelatie cu standardele profesionale pentru profesiunea didactica, standardele de calitate si competentele profesionale, precum si in conformitate cu politicile si strategiile nationale in domeniul educatiei.

MAI MULT…

Expoziție Editura Școala Noastră 1
VIZIUNE

Casa Corpului Didactic se doreşte a se constitui într-un centru performant de formare şi dezvoltare a resurselor umane din învăţământul preuniversitar. De aceea, va continua să acţioneze pentru transformarea sistemului educaţional într-unul flexibil şi deschis în permanenţă spre cerinţele comunităţii şcolare şi spre nevoile societăţii civile, din perspectiva unei descentralizări eficiente şi a unui management centrat pe calitate şi transparenţă.

MAI MULT…

Sărbători de iarnă cartofilie
Regulament (ROI)

Casa Corpului Didactic este centru de resurse, inovaţie şi expertiză în formarea continuă a personalului didactic şi a directorilor din unităţile de învăţământ, în care se organizează activităţi de perfecţionare pentru întregul personal din învăţământul preuniversitar.

ROF

ROI 2022-2023

ROI 2023-2024

Expoziție Editura Școala Noastră 2
Plan managerial

Politica instituţiei se axează pe promovarea înnoirilor şi susţinerea schimbărilor din educaţie.

Plan managerial 2021-2022

Plan managerial 2022-2023

Plan managerial 2023-2024

Simpozion Siguranța 4
Organigrama

Şansele acordate beneficiarilor au în vedere asigurarea accesului la surse de informare diverse, la schimburi de bune practici, la dezvoltarea personalităţii şi în domeniul profesional.

Organigrama 2022

Organigrama 2023

Organigrama 2024

Echipa CCD Sălaj

MATYAS Marius-Mirel
DIRECTOR

Program audiență/consultări:
Luni: 15.00-16.30
Miercuri: 13.00-15.00
E-mail: mirel.matyas@ccdsj.ro

GOGA Lucian Marius
PROFESOR METODIST

Program audiență/consultări:
Luni: 14.00-16.30
Joi: 14.00-16.00
E-mail: lucian.goga@ccdsj.ro

TURC Rodica Dana
BIBLIOTECAR

E-mail: biblioteca@ccdsj.ro

BULGĂREAN Sanda
PROFESOR METODIST

Program audiență/consultări:
Luni: 14.00-16.00
Miercuri: 14.00-16.00
E-mail: sanda.bulgarean@ccdsj.ro

MATEI Bianca Monica
PROFESOR METODIST

Program audiență/consultări:
Miercuri: 13.00-15.00
Joi: 14.00-16.00
E-mail: bianca.matei@ccdsj.ro

PERNEȘ Mihaela Maria
CONTABIL

E-mail: contabilitate@ccdsj.ro

Casa Corpului Didactic Sălaj
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.