Casa Corpului Didactic Sălaj a participat, joi 3 aprilie 2025, în calitate de co-organizator la cea de a III-a ediție a evenimentului ”Pădurea Erasmus”.
Alături de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Instituția Prefectului Sălaj și Direcția Silvică Sălaj dar și de reprezentanți a unităților de învățământ sălăjene, am contribuit și noi la această amplă activitate de voluntariat ce a vizat plantarea unei păduri pe raza localității Aluniș, comuna Benesat.
Prin implicarea în proiecte Erasmus VET avem șansa abordării dimensiunii Green în context european și local.
Mulțumim gazdelor, Primăria Comunei Benesat și Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Aluniș pentru efortul organizatoric și pentru implicarea în reușita acestei activități!