O nouă mobilitate Erasmus +

Programul Erasmus+ (Erasmus+ Acreditare VET, anul 2, 2024-1-RO01-KA121-VET-000198971, perioada de acreditare 2023–2027) urmărește dezvoltarea competențelor de integrare și incluziune a elevilor dezavantajați, implicând 70% dintre profesorii consorțiului. Totodată, susține creșterea dimensiunii europene și dezvoltarea capacității organizaționale pentru proiecte internaționale prin schimburi de bune practici și parteneriate educaționale. Mobilitatea VET, desfășurată în Faro (1–8 iunie 2025), a oferit participanților prilejul de a observa direct bune practici educaționale în mai multe instituții portugheze. La Infantário Cooppofa, profesorii au urmărit activități de incluziune prin joc, utilizarea jocului simbolic și integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în grupe obișnuite. La Escola Básica 2,3 Dr. Joaquim Magalhães, au fost vizitate laboratoare, biblioteci și spații educaționale moderne, discutându-se despre digitalizare, învățare centrată pe elev și autonomia instituțiilor. În cadrul Escola Secundária de Tomás Cabreira, accentul a fost pus pe colaborarea profesor–consilier, adaptarea lecțiilor la ritmul de lucru diferit al elevilor și abordarea firească a subiectelor sensibile, precum bullying-ul. De asemenea, la Escola Básica Ria Formosa, cadrele didactice au explorat strategii de incluziune pentru elevii surzi, vizitând cabinetul de terapie a vorbirii și discutând despre educația bilingvă, considerată prioritate regională. Experiența a fost completată de descoperirea patrimoniului cultural și a potențialului turistic al regiunii Algarve, cu plajele și orașele sale pitorești, elemente care au contribuit la consolidarea dimensiunii interculturale a mobilității. Astfel, proiectul a întărit cooperarea europeană, a inspirat bune practici și a oferit modele concrete de incluziune și modernizare educațională, aplicabile în comunitățile școlare din România. La această mobilitate, Casa Corpului Didactic Sălaj a fost reprezentată de profesorii metodiști Bulgărean Sanda și Goga Lucian-Marius.
Mobilitate Erasmus + Non Formal for Inclusion

În perioada 29.05 – 02.06.2025, doamna prof. Bianca Matei a participa la programul Erasmus+ Acreditare SCH, anul 2, 2024-1-RO01-KA121-SCH-000198379 „Non Formal for Inclusion”, desfășurat la Roma, Italia. Acest proiect a reunit cadre didactice din România și alte țări, precum Italia, Portugalia, Armenia, într-un efort comun de a promova incluziunea în educație și schimbul de bune practici între sisteme școlare europene. Activitățile interactive și atelierele colaborative au fost axate pe strategii care vizează îmbunătățirea competențelor de comunicare profesională și personală, organizarea activităților de formare a grupurilor, organizarea de activități educaționale non-formale pentru grupurile țintă, utilizarea instrumentelor europene de certificare, relaționarea și lucrul eficient în medii educaționale multiculturale, strategii pentru crearea unui mediu școlar sigur, echitabil și motivant pentru toți elevii. Dialogul intercultural și schimbul de experiență cu colegii din țările participante ne-au oferit perspective valoroase și idei aplicabile în activitatea noastră didactică. Această experiență a fost o oportunitate de dezvoltare profesională autentică, dar și un pas important în consolidarea unei rețele europene de profesori dedicați unei educații incluzive și de calitate. Mulțumim organizatorilor și tuturor participanților pentru schimbul de idei, deschidere și colaborare!
Pădurea Erasmus 2025

Casa Corpului Didactic Sălaj a participat, joi 3 aprilie 2025, în calitate de co-organizator la cea de a III-a ediție a evenimentului ”Pădurea Erasmus”. Alături de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Instituția Prefectului Sălaj și Direcția Silvică Sălaj dar și de reprezentanți a unităților de învățământ sălăjene, am contribuit și noi la această amplă activitate de voluntariat ce a vizat plantarea unei păduri pe raza localității Aluniș, comuna Benesat. Prin implicarea în proiecte Erasmus VET avem șansa abordării dimensiunii Green în context european și local. Mulțumim gazdelor, Primăria Comunei Benesat și Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Aluniș pentru efortul organizatoric și pentru implicarea în reușita acestei activități!
Job Shadowing – Phare VET, Bruxelles

În perioada 17-22 februarie 2024, directorul CCD Sălaj a participat alături de reprezentanți ai ISJ Sălaj la activitatea de tip job shadowing la Eurodesk Brussels Link din cadrul proiectului 2024-1-RO01-KA121-VET-000198971. Prin diverse activități și vizite de studiu la sediul Eurodesk, European Schools și la Parlamentul European, participanții la mobilitate au avut ocazia de a experimenta practicile europene în ce privește rezolvarea problemelor și managementul conflictelor prin metode non-formale. De asemenea, un accent deosebit s-a pus pe folosirea mijloacelor AI în educație.
Pădurea Erasmus 2024

Casa Corpului Didactic Sălaj a fost partener alături de Instituția Prefectului, Școala Gimnazială nr.1 Almașu și Primăria Almașu, în proiectul inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj prin care a fost realizată o campanie de împădurire. La campania de împădurire, realizată sub genericul Pădurea ERASMUS, au participat directori, responsabili de proiecte educaționale, consilieri educativi și cadre didactice ale unităților de învățământ din județul Sălaj. Instituția noastră a fost reprezentată de doamnele Bianca Matei și Mihaela Perneș și de domnii Lucian Goga și Mirel Matyas. Ne bucurăm că am contribuit și noi, prin această acțiune de voluntariat la asigurarea unui viitor verde pentru generațiile următoare.